Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România, care şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, de la înfiinţare până în prezent. Această instituţie a adunat, în cele noua decenii de activitate, zeci de mii de mărturii ale civilizaţiei tradiţionale din spaţiul românesc. Înfiinţarea Muzeului Etnografic al Ardealului a marcat un moment important în istoria muzeografiei şi etnografiei româneşti, fiind primul muzeu care are la bază un program ştiinţific, ca urmare a unor campanii de cercetări, finalizate cu achiziţionarea unui număr de 1230 de obiecte etnografice şi cu realizarea a 160 fotografii care, organizate tematic, au constituit suportul primei expoziţii etnografice. La 1 ianuarie 1923, Fundaţia Culturală "Principele Carol" l-a numit, în funcţia de director al muzeului, pe profesorul Romulus Vuia, ale cărui idei fundamentale, elaborate în cartea sa "Muzeul Etnografic al Ardealului" constituie şi astazi o sursă de inspiraţie pentru cercetători.
PALATUL „REDUT" – SECŢIA PAVILIONARĂ
După ce a avut anterior mai multe locaţii, între care şi clădirea Cazinoului din Parcul Central, Muzeul a primit, în anul 1957, Palatul "Redut" de pe strada Memorandumului, clădire în care funcţionează şi în prezent. Clădirea, monument istoric, datează din secolul al XVI-lea, perioadă din care se păstrează câteva elemente constructive. În secolul al XVIII-lea, clădirea a fost renovată, aici funcţionând cel mai important han al oraşului, "Calul Bălan". În secolul al XIX-lea, printr-o nouă renovare, i s-a conferit înfăţişarea actuală primind, totodată, denumirea de "Redut". Tot în această perioadă, clădirea devine unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale din Transilvania. Sala mare de la primul etaj a fost martora unor importante evenimente culturale şi istorice, atât pentru Transilvania, cât şi pentru oraş: concerte, adunări publice şi recepţii. Aici au concertat mari muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Bélá Bártok sau George Enescu. Clădirea a fost, de asemenea, unul din locurile de întrunire ale Dietei Transilvaniei (Parlamentul provinciei).
PARCUL ETNOGRAFIC NAŢIONAL „ROMULUS VUIA"
Parcul Naţional Etnografic, primul muzeu etnografic în aer liber din România, a fost înfiinţat în anul 1929, pe un teren de 75 de hectare donat Ministerului Etnografic al Ardealului de Ministerul Domeniilor şi Agriculturii. În anul 1994, parcul a primit numele întemeietorului său, denumirea sa devenind Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia".
Planul tematic al Parcului, elaborat în anul 1929 de Romulus Vuia, pornea de la necesitatea de a se realiza un muzeu etnografic complex, în care expunerea pavilionară şi cea în aer liber să se completeze reciproc. Muzeul era conceput şi ca o unitate economică în care gospodăriile urmau să fie locuite, efectiv, de către familii reprezentative pentru zonele de provenienţă.
În 1956, Teodor Onişor şi Valer Butură au restructurat planul tematic al Parcului, stabilind patru sectoare tematice: I. Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti; II. Tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură populară; III. Sectorul etnobotanic (plante tradiţionale, construcţii agricole din hotar); IV. Sectorul etnozoologic (creşterea animalelor, construcţii pastorale din hotarul satelor). Odată cu această restructurare s-au stabilit criteriile ştiinţifice, pe baza cărora urmau să fie transferate construcţiile în Parcul Etnografic, precum şi zonarea etnografică a Transilvaniei
