Cea mai mare parte a istoricilor consideră biserica din Vad ca fiind o ctitorie a lui Ştefan cel Mare, nefiind însă exclusă nici posibilitatea ca acest aşezământ religios să fi fost înfiinţat de gloriosul urmaş al acestuia, Petru Rareş. Se presupune că începuturile vieţii monastice de la Vad sunt legate de patronajul voievozilor maramureşeni Balc şi Drag, care ar fi ctitorit aici, încă din secolul al XIV-lea, o mănăstire ortodoxă.

Biserica din Vad este realizată din piatră brută, fiind compusă dintr-un pronaos, o navă cu abside laterale rotunde şi un altar pentagonal. Planul edificiului este unul specific moldovenesc, particularităţile sale stilistice apropiind-o de bisericile moldoveneşti de la răsărit de Carpaţi din ultimii ani ai domniei lui Ştefan cel Mare. Biserica din Vad este, prin urmare, o expresie a arhitecturii moldoveneşti în Transilvania. Pe acest şantier au fost însă prezenţi şi meşteri transilvăneni, specialişti în sculptura gotică, care au realizat bolţile şi ferestrele bipartite.

Menţiunile documentare ale episcopilor de Vad datează din cel de-al treilea deceniu al secolului al XVI-lea. O însemnare din 1553 ne spune că „mănăstirea" din Vad ar fi fost construită de doamna Elena, soţia lui Petru Rareş.

În 1717, biserica a fost distrusă de tătari, fiind refăcută abia după mai multe decenii. În 1754, protopopul ortodox din Ocna Dejului, se adresa „pravoslavnicilor creştini" din acest protopopiat, cu rugămintea de a-i sprijini pe locuitorii din Vad pentru refacerea bisericii distruse de păgâni. O nouă refacere a bisericii a avut loc în anul 1838.

Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în 1948 biserica a fost folosită de Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), motiv pentru care, în anul 1925, ortodocşii din localitate şi-au construit o nouă biserică. În prezent, în pofida unor incidente înregistrate în anul 1993, biserica continuă să fie administrată de parohia ortodoxă.